VĂ AŞTEPTĂM!

Şi bărbaţii pot iubi, dragi femei!

Dragele mele, adesea ne plângem de incapacitatea bărbaţilor de a iubi, de insensibilitatea acestora şi asta datorită unei deziluzii anterioare sau temerii noastre de a oferi oportunitatea unui alt bărbat de a-şi câştiga un loc în sufletul nostru.

Chiar dacă nu recunoaştem, sunt momente când o femeie are nevoie de un bărbat lângă ea! Sunt clipe când te saturi să tot fii singură, să nu ai un sprijin, să nu ai pe cineva care să te strângă în braţe pentru a putea a doua zi s-o iei de la capăt.
Simţim asta atunci când mergem singure la un film, la cumpărături şi cel mai rău când punem capul pe pernă şi nu are cine să ne ţină la piept pentru a ne încălzi.

Trebuie să acceptăm faptul că orice fiinţă creată de Dumnezeu este diferită! Aşa cum noi, femeile, suntem diferite şi ei, bărbaţii sunt diferiţi!
Oferiţi-vă şansa de a-l cunoaşte pe cel care doreşte să se apropie, nu vă izolaţi într-un muzeu de amintiri, îndrăzniţi să fiţi transparente, să deschideţi uşa privind spre viitor.
Avem impresia că trăim într-o societate unde totul este tratat cu superficialitate de către bărbaţi, dar vă spun că există şi acea persoană ce ar muta munţii din loc pentru noi. De cele mai multe ori, fără să ne dăm seama, acea construcţie umană este chiar lângă noi. Deschideţi-vă ochii pentru a vedea ceea ce vă înconjoară. Spuneţi-i celui de lângă voi cât îl admiraţi pentru ceea ce face, cât apreciaţi că vă este alături, căci e posibil ca unul dintre voi să-şi trăiască ultima zi din viaţă.
Poate cel de care azi îţi este dor, cel căruia azi nu i-ai răspuns la telefon, cel căruia îi eşti indiferentă, cel pe care îl iubeşti şi dintr-un motiv sau altul nu-i spui, cel alături de care ai vrea să-ţi îndrepţi cu predilecţie paşii pe cărările unui parc, cel cu care ai vrea să dansezi, să vezi un film sau o piesă de teatru, cel lângă care ai vrea să adormi seara şi în braţele căruia să te trezeşti dimineaţa, cel căruia ai vrea să-i ceri iertare, cel căruia ai vrea să-i mulţumeşti; se luptă în tăcere pentru a trăi.
Îndrăzneşte să faci azi tot ceea ce amâni pentru un alt mâine, căci e posibil ca pentru persoana de lângă tine să nu mai existe un mâine sau chiar tu poţi cădea într-un somn veşnic!
Fetelor, sunt bărbaţi ce merită iubiţi, iar acest lucru le-o puteţi dovedi nu prin a încerca să îi schimbaţi sau a încerca a-i corecta. Trebuie să-i apreciaţi pentru ceea ce întreprind, să îi faceţi să creadă că acţiunile lor chiar sunt benefice, să-i faceţi să se simtă utili, dar mai ales să îi faceţi să înţeleagă că a greşi este omeneşte şi că o acţiune greşită poate fi iertată.
Greu de crezut, dar şi bărbaţii plâng, uneori înlăuntrul lor posibil mai mult decât ne exteriorizăm noi; şi bărbaţii sunt sensibili şi vulnerabili, se simt inferiori atunci când le faceţi morală în public şi nu aşteptaţi să lămuriţi lucrurile între patru ochi cu calm.
Aaa...un lucru esenţial, nu avea pretenţia ca un bărbat să-ţi ofere câte-n lună şi-n stele doar pentru că i-ai intrat în pat, căci, pentru a pretinde o relaţie, înainte de toate trebuie să intri în mintea lui! Un bărbat adevărat, niciodată nu caută o potenţială soţie într-o astfel de persoană!
Bărbaţii vor să le vorbim cu blândeţe, să-i ascultăm cu interes, să-i susţinem, să le oferim căldură şi iubire după o zi de lucru epuizantă! Creatură sublimă, nu uita că unui bărbat trebuie să-i oferi spaţiu, să existaţi şi independent, deşi sunteţi implicaţi într-o relaţie!
Sunt lucruri pe care oricât am nega, doar un bărbat ni le poate oferi. Un bărbat poate aduce fericire deplină în viaţa noastră, poate oferi înţelepciune, împlinire, protecţie, siguranţă şi este capabil să înţeleagă dorinţa noastră de independenţă financiară şi de a nu ne pierde într-un stol de femei! Ei apreciează puterea noastră, se mândresc când văd că avem obiective clare şi idealuri măreţe, chiar dacă nu ne spun!
În dragoste, bărbaţii au nevoie de acea persoană ce te poate ajuta să realizezi tot ceea ce zace latent în tine, de acea fiinţă ce te poate considera “numărul unu” în propria viaţă. Tot ceea ce trebuie să facem este să lăsăm cale liberă perspectivei de a o întâlni.
Nu doar bărbaţii “se joacă” cu sentimentele noastre! Recunoaşte că şi tu, femeie ai rănit măcar o dată un bărbat! Sunt femeie şi la fel ca voi am fost rănită, şi nu o singură dată, dar nu pot culpabiliza doar bărbaţii atunci când vine vorba de sentimente!
Totul este minunat când sentimentele sunt împărtăşite, dar ce se întâmplă când iubeşti şi atât? Ce se întâmplă când investeşti tot ce ai în persoana iubită, când încerci să te schimbi, să devii mai bun, iar în schimb primeşti doar o seacă incertitudine?
Unii se simt stăpâni pe iubirea ce alţii le-o poartă şi iau toată situaţia ca pe un joc. Când simt că pierd controlul, îţi acordă acea minimă atenţie pentru a te readuce în joc şi a nu te lăsa să-ţi refaci viaţa. Dar cât poate dura acest joc?
Nu te-ai gândit că orice om are o limită, chiar şi cel ce te iubeşte mai presus decât propria viaţă, într-o zi va spune, „am obosit să lupt”?!
Un lucru previzibil este că nu putem la nesfârşit să dăruim dragoste, fără să şi primim.
Meriţi iubire, când tu ştii doar să blochezi în cerc omul ce istoriseşte cu ochii umeziţi despre tine?
Te-ai gândit vreodată cât de norocoasă eşti că cineva luptă pentru tine?
Ţi-ai pus întrebarea: câţi oameni mai luptă în ziua de azi pentru iubirea adevărată? Răspunsul ar trebui să fie simplu dacă te priveşti pe tine...puţini, pentru că şi tu faci parte din acea mulţime, din acei ”jucători” care se joacă de-a v-aţi ascunselea cu dragostea.
Tu, cel ce poţi fi numit om, cel ce ai atâtea calităţi, aspiraţii, principii, cât mai vrei să dai, cât mai rezişti ca celălat să primească şi atât?!
Valorezi mult, meriţi şi mai mult, nu doar o “relaţie” în care altul se joacă, iar tu iubeşti! Conştientizează asta, debarasează-te de tot oricât de greu ar fi şi caută să vezi în lucrurile simple-frumosul, lasă fericirea să pătrundă în suflet, trăieşte viaţa!
Femei sau bărbaţi, cu toţii putem iubi intens, cu aceeaşi ardoare, dacă conştientizăm că suferinţa şi deziluzia fac parte din experienţa umană, nefiind un motiv de a ne închide sufletul doar pentru că am trecut printr-un labirint emoţional!

Loredana-Cristina DASCĂLU
-scriitoare-
www.loredanadascalu.ro

“Trecătoare” pe meleaguri topolovene

Oraşul Topoloveni m-a cucerit şi de această dată, în vizita din 3 septembrie 2011, aşadar dragii mei cititori vă împărtăşesc aventura trăită pe aceste meleaguri.
Posibil să ne fi întâlnit pe stradă, la Catedrala “Sfântul Gheorghe”, în faţa Primăriei, la buticurile existente de o parte sau de alta a şoselei, în faţa Liceului Teoretic „Ion Mihalache” sau prin împrejurimi şi poate chiar tu, cititorule m-ai ajutat cumva şi m-ai cunoscut.
Minunaţi locuitori ai acestui sălaş de poveste, vă adresez toată gratitudinea pentru primirea călduroasă, generozitatea şi ospitalitatea cu care m-aţi întâmpinat.
Dis de dimineaţă, am pornit către autostrada Bucureşti-Piteşti. Cu cât înaintam în trafic, razele soarelui îşi făceau apariţia de după nori, strălucind în parbriz.
Pe autostradă zăream ici colo câte o maşină, iar cele ce aveau acelaşi traseu cu al meu, treceau cu mult peste viteza de 130km/h, lăsându-mă în urmă pe drumul ce-l străbăteam cu mare entuziasm.
Am zărit, pe partea dreaptă, pancarda ce îmi indica oraşul Topoloveni. Aşteptând un indicator care să mă abată din autostradă spre oraşul colosal ce urma să-l vizitez, am ajuns în Piteşti. Aştept la barieră pentru a trece trenul, arunc o privire în bord la numărul kilometrilor parcurşi şi constat că erau cu mult peste 95Km, distanţa Bucureşti-Topoloveni. Bariera se ridică, la câţiva metri mai în faţă, la sensul giratoriu, întorc şi în următoarele minute intru din nou pe autostrada Piteşti-Bucureşti. Realizez că am uitat să mă abat din autostradă spre Căţeasca, defapt nici nu am zărit indicatorul.
Mă întorc cei aproximativ 30 de km parcurşi în plus şi pe partea dreaptă zăresc un indicator “Topoloveni 5km”. Urc podul, înaintez şi mă găsesc rătăcită în localitatea Cireşu. Staţionez în faţa unei porţi, întreb o doamnă cu un copilaş în braţe încotro către Topoloveni, iar dumneaei foarte amabil mă îndrumă. Îi mulţumesc pentru amabilitate, întorc maşina şi pornesc la drum. Ajung la un indicator pe care era notat ”Topoloveni 3km”.Telefonul îmi sună, era preotul Catedralei din Topoloveni. Îi povestesc în mare peripeţiile şi motivul întârzierii de aproximativ o oră şi stabilim ca într-un sfert de oră să ne vedem la Biserică.
Am tot mers, până când din drumul principal se făcea o mică răscruce, nefiind nici un indicator, am mers înainte. Cu un presentiment că nu merg nici de această dată în direcţia corectă, încetinesc, las geamul în jos şi întreb 5 bărbaţi din faţa unui service auto cum se ajunge în Topoloveni.
Eram pe drumul către Priboieni, întorc în incinta service-ului, domnii foarte amabili dirijează oarecum traficul pentru a putea întoarce, fac imediat stânga şi zăresc cupola Catedralei. Mă rătăcisem, atât de aproape. Trec pe lângă Pensiunea Valmar, a domnului primar, şi la câţiva metri mai în faţă, parchez în sfârşit maşina.
Cobor cu atenţie, deschid uşa din spate pentru a îmi lua diplomatul, timp în care domnii din maşina de poliţie mă salută respectuos.
Deschid aparatul de fotografiat, traversez pe partea cu Primăria, arunc o privire de ansamblu în jur şi rămân surprinsă de existenţa atâtor locuri de parcare libere.
Păşesc în incinta Catedralei Sfântul Gheorghe, admir icoanele, florile şi sunt întâmpinată cu căldură de Părintele Dan Pavel.
Pornim pe străduţele colosalului oraş şi un prim popas îl facem la Biserica Inuri care este în reabilitare. Constructorii, persoane foarte amabile, ne-au povestit istoria Bisericii în formă de corabie, declarată monument, fiind cea mai veche construcţie a oraşului Topoloveni.

Unul dintre meseriaşi, mă conduce în interiorul Bisericii şi mă ghidează către locurile deosebite pentru a face fotografii, îmi spune povestea fiecărei icoane, precum şi a fiecărui loc din altar. Ating locaşul din altar unde se ţine apa sfiinţită, pereţii cu sfinţii ce se mai zăreau printre crăpăturile şi urmele de ciment.
Fotografiez icoanele printre schele, păşesc cu atenţie prin nisip, părăsesc interiorul şi după o mulţumire bine meritată adresată muncitorilor ospitalieri, părăsesc locaşul sfânt.
Ne îndreptăm către Biserica Goleştii-Badii, care de asemenea, este în reabilitare pe o durată de 3 ani. Persoanele ce supravegheau locaşul, ne-au deschis pentru a fotografia interiorul. Printre fisurile pereţilor, este vizibilă încă pictura în frescă din pridvor. Pozez scenele din rai şi iad ce pot fi observate pe stâlpii din interior, precum şi picturile cu sfinţi.
Vizavi de Biserică, printre crucile din cimitir, zăresc vechea şcoală din Topoloveni.
Adresez mulţumiri pentru acordul vizitării, închid poarta în urma mea şi urc în maşină pentru a ne continua călătoria în orăşelul ce mă fermeca tot mai mult.
Am mers la sonde unde am admirat plantaţia de viţă de vie şi am degustat din ciorchinii de soiuri diferite. Am plecat cu o amintire prin realizarea unor fotografii superbe, o combinaţie de albastru deschis a cerului ce parcă în acea zi îl vedeam mai frumos ca niciodată şi verdele de nuanţe diferite ce mă înconjura. În drumul nostru am trecut pe lângă bazinul ce alimenta cu apă oraşul şi urcând pe rampele abrupte, printre bolovanii ce-i striveam cu roţile maşinii şi iarba ce atingea geamul pe care priveam cu încântare peisajul, am poposit în locul ce ne oferea o panoramă de basm a oraşului Topoloveni.
De sus, oraşul era roşu, numai cupola gri a Catedralei se distingea printre ţiglele roşii ale clădirilor. Printre firele de iarbă, unele verzi, altele deja îngălbenite, soarele ce-mi atingea cu razele lui ecranul aparatului foto şi întreaga atmosferă de vis, gândul mi-a zburat la omul datorită căruia am descoperit acest sălaş în care, am creat o legătură cu persoanele de valoare din Topoloveni.
Melancolică, am tras după mine uşa maşinii, am admirat căsuţa ce m-a impresionat a preotului, aducându-mi aminte de bunica, am salutat muncitorii de la grădiniţa aflată în construcţie, am pozat reşedinţa domnului primar, casele de pe şosea şi am continuat să privesc trecătorii.
Ne-am continuat plimbarea la Muzeul orăşenesc, a cărui formă de turn m-a impresionat, am văzut numeroasele fabrici, printre care şi Fabrica de Magiun, un renume a mediului citadin datorită primului produs cu Indicaţie Geografică din România”Magiunul de Topoloveni”.
În trecere, am descoperit Garda de Intervenţie Topoloveni şi am rămas surprinsă de numărul atât de mare al punctelor de lucru pentru locuitori. Vizita fabricilor s-a încheiat cu fabrica producătoare de piatră.
În descoperirea punctelor turistice, am văzut casa cu sigla roşie, cea mai veche a oraşului, Şcoala generală, după care am oprit în incinta Pensiunii Valmar, fotografiind localul amenajat cu bun gust.
Pe şoseaua ce ducea către Priboieni, ne-am abătut pe partea stângă pe aleea ce ducea către Schitul Sfânta Filofteea.
Măicuţele de la schit aveau văcuţele la păscut, iar câinele ne-a întâmpinat cu un lătrat. Am descoperit un loc cu o istorie incredibil de fascinantă, cu multă verdeaţă şi o grădiniţă în mijlocul căruia era sculptat din piatră un îngeraş, alături de care am pozat.
M-a răscolit povestea băbuţei solitare într-un sătuc, ce trăieşte doar din ceea ce are în jurul gospodăriei, sau din ceea ce primeşte de la pădurar atunci când este în trecere. O bătrânică ce stă la flacăra lumânării, se încălzeşte la focul sobei, găteşte pe plită şi se spală în lighean, condiţii greu de imaginat în aceste timpuri moderne.
La întoarcere, pe partea dreaptă, am oprit la casa domnului profesor Ion Boalcă, fost director al Liceului Teoretic”Ion Mihalache ” din Topoloveni. Un om ce duce în spate o întreagă istorie, un om de lângă care nu ai mai vrea să pleci, un om ce mereu te aşteaptă cu braţele deschise.
I-am mulţumit domnului Boalcă pentru cărticica “Monografia oraşului Topoloveni ”, ce mi-a dăruit-o cu mult drag şi cu bucuria în suflet ce a reuşit să mi-o transmită, i-am spus că îl voi vizita cu plăcere ori de câte ori voi avea drum.
După aceste drumeţii am hotărât să colind la pas centrul oraşului unde am fotografiat Primăria, Catedrala Sfântul Gheorghe, parcul cu statuia din piatră(Familia), Fântâna Monument, spectaculosul Liceu “Ion Mihalache”, ce a fost localul unei şcoli primare de fete, devenind pe rând Şcoală Mixtă, liceu industrial. Acesta atrage privirile oricărui trecător prin construcţia în stilul unui conac domnesc de o combinaţie a culorilor alb şi roşu.
Am colindat magazinele, am socializat cu vânzătorii, cu trecătorii din centru şi am rămas plăcut surprinsă de ospitalitatea de care dau dovadă, de felul în care-ţi sar în ajutor şi de comportamentul exemplar.
Un alt lucru ce mi-a încântat privirea a fost, vizita Muzeului de la etajul Catedralei “Sfântul Gheorghe”, ce mi-a tras atenţia datorită picturilor deosebite, vitraliilor, obiectelor sfinte, vechi şi impresionantul candelabru realizat manual din macrame.
Am pornit către Complexul Muzeal Naţional Goleşti, unde poliţiştii foarte amabili m-au îndrumat în găsirea unui loc de parcare în toată aglomeraţia stârnită de Sărbătorile Argeşului. Am vizitat Conacul Goleştilor şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii, pe acordurile lui Tudor Gheorghe, am colindat parcul Goleştilor, am admirat tarabele cu produse tradiţionale, portul popular şi toată frumuseţea încântătorului sălaş de pe băncuţa verde de sub umbra unei salcii.
Mă îndrept spre Catedrală, unde sunt aşteptată de domnul primar Gheorghiţă Boţârcă, un om excepţional, cu un comportament distins. Cei opt preoţi şi personalul bisericesc pregăteau catedrala pentru ceremonia unei nunţi fastuoase cu covor roşu.
Am asistat la slujba prin care cei doi tineri şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu, am fotografiat fiecare moment şi am ascultat cu interes citirea preoţilor.
În pauza dintre cele două nunţi mi-am luat la revedere de la doamna ce vindea lumânări, de la oamenii pe care i-am cunoscut şi de la preotul catedralei pentru întâmpinarea călduroasă, mulţumindu-le tuturor pentru momentele petrecute împreună.
M-am strecurat printre nuntaşi, am pornit motorul şi am lăsat în spate cu fiecare acceleraţie oraşul Topoloveni, un punct turistic ce-l recomand cu mare drag.
În drum spre Bucureşti, autostrada întunecată de lăsarea nopţii, cerul de albastru închis şi farurile maşinilor răzleţe, conturau un peisaj sublim pe care vroiam să-l retrăiesc cât de curând, la cunoscutul ritual “Focul lui Sumedru”.
Merită să fii şi tu, un călător “hoinar” pe aceste meleaguri topolovene!

Loredana-Cristina DASCĂLU
Jurnalist

SESIUNE DE AUTOGRAFE ÎN TOPOLOVENI! - LANSARE CARTE "Gânduri pentru tine", autoare Loredana-Cristina DASCĂLU

Vă aştept cu drag , marţi, 25.10.2011, în oraşul Topoloveni, din judeţul Argeş, la Evenimentul Focul lui Sumedru, începând cu ora 14:00, până spre final 00:00!

LANSARE CARTE "Gânduri pentru tine", autoare Loredana-Cristina DASCĂLU

12 octombrie · 19:00 - 21:00

Locaţie Clubul Taranului Român
Şoseaua Kiseleff, Nr.3, intrarea din Str.Monetăriei
Bucureşti, România
- Zona Piaţa Victoriei (metrou)

Visul de a îmbrăţişa un traseu literar este împlinit prin debutul activităţii scriitoriceşti la care mi-ar face o deosebită plăcere să-mi fi alături.

Prin intermediul acestei lansări, dorim să aducem un zâmbet copiilor din Valea Plopului, strângând hăinuţe, jucării, cărţi, etc...

Vă aştept!

www.loredanadascalu.ro

STOP COPILĂRIEI ! BINE AI VENIT MATURITATE !

De azi înainte, am hotărât să las în urmă "copilul din mine" şi cel mai important lucru este că simt asta, simt o schimbare! Trăirile m-au maturizat, sunt mai puternică !
Schimbarea se datorează în mare parte acţiunilor din jurul meu şi acelor persoane ce au avut un rol în formarea caracterului meu!
Astfel, adresez mulţumiri tuturor celor ce au jucat un rol în istoria mea personală şi celor ce, acum, fac parte din viaţa mea!

Viaţa este singurul lucru ce ne este oferit o singură dată, aşadar am decis că orice problemă are rezolvare şi că niciodată nu trebuie să-ţi pierzi zâmbetul.
Am hotărât să fiu fericită, merit asta!
Toate acţiunile întreprinse mă duc cu gândul la un citat al K. Steffans "Toate vrem(femeile)să ajungem la stele, dar eşti tu destul de strălucitoare ca să stai printre ele?"
După ascultarea multor păreri cu privire la persoana mea, după o mediere îndelungată, am ajuns la concluzia: >Strălucesc datorită valorilor umane ce le deţin, având calităţile necesare obţinerii excelenţei şi menţinerii în tot ceea ce-mi propun <.
Nu am nevoie de nimeni pentru a reuşi, sunt o persoană independentă cu ţeluri bine definite, cu o atitudine pozitivă în orice situaţie, cu încredere în sine şi mai presus de toate, sunt o femeie căreia îi pasă de Ea!

Nu uitaţi : "Pozitivismul aduce câştig întotdeauna!"

O nouă etapă începe!!!

PS: Vechile postări (cu greşeli sau nu, de orice natură ar fi ele) rămân DOAR simple AMINTIRI ale "copilului de altădată"!

TOPOLOVENI, oraşul meu de suflet

Dragi cititori de pretutindeni, găzduitori romaniadevis.ro, minunată redacţie ORIZONT, Stimate Domnule Primar Gheorghiţă Boţârcă, minunaţi cetăţeni topolovenieni, de această dată am să vă abat pentru câteva minute de la treburile zilnice pentru a vă călăuzi pe meleagurile mediului citadin cu un brand de ţară puternic în Uniunea Europeană, dar nu înainte de a vă adresa sincere mulţumiri pentru aprecierea şi lecturarea articolului “DESCOPERĂ ORAŞUL TOPOLOVENI: destinaţie de vacanţă, loc de poveste”.

De asemenea, ţin să-i mulţumesc >>omului<< ce m-a inspirat să scriu despre oraşul său natal, ajungând astfel în inimile şi casele dumneavoastră, cu speranţa de a vă aduce un strop de bucurie în fiecare cuvânt aşternut în editorial.

Cum acest orăşel are în spate o întreagă poveste, vă invit aşadar să cunoaşteţi o mică parte din aceasta.

Sălaşul meu de basm consacrat datorită oţetului de Topoloveni, zăcămintelor de gaze naturale şi ţiţei, culturilor de viţă de vie şi obiectivelor turistice, este astăzi un renume datorită primului produs cu Indicaţie Geografică Europeană din România, “Magiunul de Topoloveni”.

Magiunul pe care-l savurez la fiecare mic dejun, este primul şi singurul produs românesc care a obţinut certificarea ca fiind cel mai sănătos şi natural din România, deoarece nu conţine E-uri sau alţi conservanţi şi cel mai important este faptul că n-are zahăr, acesta fiind extras din cele patru soiuri de prune.

Aşadar, magiunul din prune proaspete româneşti produs la Topoloveni-Argeş, este plasat pe primul loc în gama alimentelor conservate din Uniunea Europeană şi nu mai poate fi produs în altă ţară, în altă zonă sau de altă firmă.

Această recunoaştere europeană aduce oraşului Topoloveni o altă mândrie, o atracţie în plus pentru turişti şi o deschidere pentru promovarea bogăţiilor de pe acest tărâm.

Fiind o îndrăgostită incurabilă de muzică, oraşul Topoloveni m-a faşcinat şi la acest capitol prin istoria folclorică de-a lungul timpului a Corului ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Casei de Cultură “ Preot Ion Ionescu ” din Topoloveni.

Dragostea coriştilor din Topoloveni pentru muzică este de admirat şi de aceea vreau să vă dezvălui şi să readuc la viaţă această parte ce alcătuieşte chipul unui orăşel bogat în cultură artistică ce s-a făcut remarcat în ţară şi peste hotare.

Ion Răuţescu a fost cel care a semnalat primele manifestări corale, urmate de serbări populare bine pregătite la care sătenii participau cu bucurie şi voie bună.

În anul 1902 a fost înfiinţat corul şcolar, iar în anul 1907 corul bisericesc, de către folcloristul Dumitru Mihalache.
În 1943 corul a fost dirijat de Preotul Ion Stănescu, având numeroase participări la festivalurile şi concursurile desfăşurate atât pe plan judeţean, cât şi naţional.

De remarcat este faptul că, între anii 1947- 2004, în cântările populare au fost introduse de către dirijorul corului, Preotul Ion Ionescu, şi cântări religioase. Coriştii, pasionaţi de sunetul muzicii au reuşit să obţină rezultate deosebite, să persevereze şi în acest domeniu, prin multiple afirmări la evenimente cultural artistice.

Corul topolovenilor a fost preluat şi coordonat de către Pr. Conf. Dr. Ion Isăroiu, începând cu anul 2004, ducând tradiţia mai departe prin nenumărate participări la concerte şi spectacole pe toată raza judeţului şi nu numai.

Corul Casei de Cultură “ Preot Ion Ionescu ” din Topoloveni a participat în anul 2007 în Grecia, la zilele oraşului Astros şi a susţinut un concert la Ambasada României în Grecia.

Topolovenii au o interpretă de muzică populară, Tita Bărbulescu, originară din oraş, cu care se mândresc, deoarece folclorul muzical zonal a fost sursa de inspiraţie în repertoriul dumneaei.

Ţin să precizez, perioada 9-15 august aşteptată cu entuziasm de către locuitori, deoarece oraşul Topoloveni, organizează Festivalul Internaţional Carpaţi. Turiştii şi cetăţenii sunt încântaţi cu ritmurile populare, porturile şi dansurile formaţiilor folclorice internaţionale, poposite pe meleagurile topoloveniene tocmai din Grecia, Italia, Franţa, Spania, Portugalia, etc.

Topoloveni, oraşul meu de suflet, merită să fie mai bine cunoscut celor ce-şi poartă paşii de-alungul arterelor sale, descoperindu-i pe îndelete obiectivele turistice, datinile, portul, clădirile şi oamenii cu istoria şi poveştile lor.

Loredana - Cristina DASCĂLU
Jurnalist